Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Crucea lui Hristos a fost scară a suirii din iad în rai pentru cei care au trăit înainte de Domnul Iisus Hristos. Pentru noi, ea este scară a suirii la cer îndată după desfacerea sufletului de trup, însă pe ea se suie doar cei ce s-au obişnuit să umble sub cruce în viaţa de acum.
Sarbatoarea Taierea imprejur a Domnului este praznuita pe 1 ianuarie. Pentru ce S-a taiat imprejur a opta zi? Pentru ca ziua a opta, dupa Sfintii Parinti (Sf. Grigorie de Nyssa), inchipuieste ziua vesniciei, odihna veacului al optulea, care va sa fie. Primele sase zile sunt ale Creatiei, ale...
Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post. Este praznuită pe 14 septembrie. Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea noastră. Precum se ştie, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor.
Catavasiile Nasterii Domnului se canta in cadrul slujbei Utreniei incepand cu data de 21 noiembrie, pana pe 30 decembrie inclusiv. Catavasiile Nasterii Domnului, care incep cu cantarea Hristos se naste, slaviti-L, Hristos din ceruri intampinati-L, ne cheama pe toti la intalnirea sfanta si...
Braul Maicii Domnului a fost tesut din fire de camila de Fecioara Maria. Dupa inaltarea ei cu trupul la ceruri, aceasta i l-a daruit Sfantului Apostol Toma, celui care nu a fost prezent la inmormantare, ca semn al inaltarii ei cu trupul la cer.
Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului, aflat in satul Gheorghiteni, este un asezamant monahal de maici, ce impodobeste plaiurile bucovinene, prin arhitectura sa ce parca atinge cerul si prin rugaciunea nevoitoarelor. La poalele
Minunea Nasterii Domnului are loc sub semnul misterului; ea va fi perceputa numai de cativa alesi - pastorii, magii -, care o vor vesti insa celor din jurul lor. Ea nu va ramane totusi mereu ascunsa, caci lumina din acea sfanta noapte va radia peste veacuri, risipind intunericul din lume si...
Mai intai trebuie specificat faptul ca teologia ortodoxa nu urmareste sa creeze ideea unui paralelism intre mijlocirea unica a Fiului lui Dumnezeu intrupat si mijlocirea Maicii Domnului, care sa conduca la o egalizare intre Mantuitorul si Prea Sfanta Sa Maica. Termenul liturgic
Intampinarea Domnului, care se praznuieste pe 2 februarie, este descrisa astfel:
In centrul compozitiei, in partea stanga sau in dreapta, se afla un baldachin, iar sub el o Sfanta Masa. Acesta este modul simplu, schematic, de a reprezenta un templu. Maica Domnului se apropie de dreptul Simeon, care...
Locul pe care Biserica i-l recunoaste Maicii Domnului, in dogma si viata liturgica, dar si in inimile credinciosilor este atat de important, incat icoanele inchinate Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sunt nenumarate
Intrucit cu mila lui Dumnezeu sintem in ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gindit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mintuiasca, dupa cuvintul Mintuitorului care zice: De nu se va
Astazi praznuim praznicul praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor. Astazi este bucurie duhovniceasca pretutindeni in lumea crestina. Astazi Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin invierea Sa. Cerul si pamantul dupa cuviinta sa se veseleasca, caci lumina...
Predica la Soborul Maicii Domnului - Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si...
Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria
Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.
In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga i...
In aceasta sfanta si aleasa zi a Craciunului, ne plecam in fata ieslei din Betleem, impreuna cu pastorii si cu magii, cerand cu smerenie ca pruncul Iisus sa primeasca si darul nostru, precum l-a primit pe cel al magilor. Ne aducem pe noi insine dar celui Ce S-a daruit pe sine pentru ca lumea viata...
Nasterea Domnului este unul din cele mai cunoscute evenimente din viata Domnului Iisus. Desi neinteleasa de minte, ea are intotdeauna o cale deschisa catre inima, in care se descopera cel mai mult tainele lui Dumnezeu. Inainte de a deveni istorie, nasterea pruncului Iisus s-a zamislit in taina...
Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos se praznuieste pana astazi pentru a arata ca Domnul intru toate a luat trup asemenea noua si S-a supus randuielilor Legii si ca nimic nu a stricat din cele vechi, ci doar a implinit toate. Mantuitorul Hristos a primit aceasta pentru a...
Binecuvantati si dreptmaritori crestini in cea sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos! Pentru aceasta sfanta zi – a Botezului – primeasca dragostea dumneavoastra un mic cuvant, pentru ca urmeaza si slujba cea mare a sfintirii celei mari a apelor. Dar un cuvant smerit, de inteles al...
Pastorala la Invierea Domnului 2010 - PS Macarie, Episcop al Europei de Nord